„Vreodată”

Vreau să vorbesc despre ceea ce simt acum. Cred că de fapt, îmi cer scuze…

M-am supărat foarte mult când am văzut că nu vei putea veni după mine cu mașina. Am aflat că ai băut și de asta. Că puteai veni după mine cu bicicleta, dar nici nu am vrut să aud. Avea legătură că mă vedeau și ceilalți, culmea, mie căreia nu-i pasă de ce spun ceilalți. Doar gândul că bei cu pofta viciului tău clasic, alcoolismul, m-a înfuriat. Parcă te vedeam cum imaginea eroului, susținătorului, protectorului, camaradul de aventură, s-a spart într-o clipă. Mi-e ciudă că îmi pasă de tine, că te iubesc cred până la urmă. Nu știu. Ori poate sunt de vină hormonii mei. Ideea e că m-ai dezamăgit. Nu puteai veni după mine, seara la ora 20:15 ca să ajung acasă în siguranță. Nu puteam fi mai în siguranță, ca atunci când erai lângă mine.

Am încercat să te iert și să-ți iert trecutul, ceea ce ai făcut, faptul că ai rupt firul dragostei inocente și naive unei copile, care cândva obișnuia să te apere ca o războinică, de toți și de toate. Eram atât de mândră de tine, știai? În ochii mei erai perfect. Scriu toate aceste cuvinte plângând. Nu știu de ce acum a durut mai mult. Poate din cauză că am obosit să cred în tine, să mai am speranțe. Dar atunci, spune-mi de ce mă simt atât de vinovată? De ce simt că te-am neîndreptățit acum?

Eram atât de furioasă în drumul meu spre casă, vorbeam la telefon cu pruetena mea A. și călcam atât de apăsat asfaltul de sub picioarele mele. Nu îmi păsa că toată lumea mă auzea, că ofeream un spectacol ieftin tuturor din jurul meu. Fierbeam și trebuia să mă descarc. De câteva ori, m-i s-a pus un nod în gât, îmi înghițeam lacrimile în timp ce clocoteam. Nu merit să plâng după asta. Din cauza asta. Din cauza ta. Nu e ceva nou, e ceva care durează mai bine de 22 de ani. De când ai apărut tu pe lume probabil. Îți urai propriul tată atât de mult și ceea ce a făcut, încât ai ajuns o copie fidelă lui. Cum e posibil? Nu înțeleg.

Nu vreau să îmi cer iertare, pentru că nici tu nu ai făcut-o vreodată. Nici chiar și atunci în 2007. Ai venit cu cadouri, atât. Poate așa e modul tău, dar nu mai funcționează. Nu a funcționat nici atunci. Mă uitam rece și distantă la tine, ca la un străin. M-am răcit foarte mult față de tine. Știu că într-o zi ai spus cu voce tare că nu înțelegi de ce nu mai sunt cu tine, așa cum eram mică. Poate și cred că știi răspunsul sau…?

În orice caz, am ajuns acasă furioasă, am trântit geanta jos și am plecat dincolo închizând ușa cu cheia. Erai în camera mea comod, cu berea clasică lângă tine, uitându-te la TV. Am stat în jur de 20-30 de minute să mă calmez și să mă adun. Am pus de un ceai și m-am întors, spunăndu-ți că vreau să mă schimb, în timp ce m-am repezit la geam să îl deschid larg, pentru a nu mai simți alcoolul din aer. Vaporiii alcoolului. Ai ieșit și te-ai oprit la ușă întrebându-te senin unde ți-e telefonul. Atunci mi-am dat seama că sunt cea mai fraieră, nici măcar nu te-ai prins că ceva nu e în regulă și că nu-ți pare rău sau ceva. M-am schimbat uimită de cât de idioată mă simt imediat cum îmi dau seama că persoanei din cauza căreia mă simt așa, nici măcar nu mă conștientizează, nu e atentă, nu-și dă seama. M-am schimbat repede și am plecat la bucătărie. Am mâncat, înghițându-mi lacrimile iar și impunându-mi să nu-mi mai pese vreodată. „Vreodată”…exact asta i-am scris mamei imediat după aflare veștii : ” Te rog frumos să nu-mi mai spui vreodată să vină după mine”.

Ciudat, bizar, nu?

Când am terminat de mâncat și mi-am mai revenit, am ajuns în cameră : ai venit înapoi. Mă enervam că eu mă simt așa tulburată și tu nimic. În momentul când ai spus :”Să-mi spui când să vin după tine” am răbufnit. Ți-am spus scurt înapoi : „Nu e nevoie, mă descurc”. Te-am rugat dacă poți să-ți scoți berea din camera mea, pentru că fix acesta era motivul din cauza căruia am deschis geamul. Ți-ai schimbat privirea și stare. Am simțit, chiar dacă eram cu spatele. Ți-am spus că poți să rămâi să te uiți la TV, însă fără bere. Ce ai făcut? Te-ai ridicat încet, ți-ai luat berea și ai ieșit. Doamne cât de vinovată m-am simțit. De ce? De fraieră poate. Din seara aceea mi-am impus să nu-mi mai pese. Să mă transform într-o japiță, de ce nu? ” Dă-mi doar bani, dacă nu altceva, măcar atât”.

A doua zi, când am mers în bucătărie să îmi pregătesc micul dejun înainte să plec spre facultate, ai venit de la piață cu conopidă și mai nu știu ce. Ca să-mi fac conopidă. Mă grăbeam să ies cu farfuria spunăndu-ți repede că s-a stricat laptop-ul și TV-ul. M-am uitat la tine și am văzut că nu ești foarte fericit. Ai dai din umeri, iar eu am plecat. Și ai plecat și tu cu mașina. Asta a fost. A fost modul meu de a deveni japiță, deși am încercat să am un ton cât se poate de senin și firesc, tonul meu. Nu știu dacă a funcționat. Nu mă mai interesează.

Cert este că spre seară, pe la ora 18-19 m-a sunat mama în legătură cu un laptop nou sau calculator nou. Am fiscutat detalii și m-am întors după la discuția telefonică cu prietena mea A.

Chiar dacă m-am mai supărat pe tine de mai multe ori pnă acum, de data asta e diferit. Ne vom împăca, proabil. Sau poate ne vom răci suficient, până ce această stare din aer dispare de la sine și ne vom preface că totul e normal. Oricum, mi-am propus să nu-mi mai pese. Îmi pasă de sănătatea mea.

Îți doresc numai bine, iar mie sănătate și să ajung la performanța să fiu imună. Să nu-mi mai pese sau afecteze ceva, vreodată. „Vreodată”.

Drumul spre a deveni o japiță vazată pe interes, pasul unu l-am parcurs deja. Cred că mi-am luat rămas bun de la tine de când eram în sala de film. Poate de aceea a durut și doare. E momentul să nu te mai las să mă afectezi absolut de loc. E și asta un antrenament până la urmă.

Culmea știu care e? Fix înainte de a mă pune să scriu ceea ce simt aici, pe blog, mi-a apărut o notificare întârziată de la Skype de la tine, trimisă încă din 9 noiembrie. ” Bună dimineața fetele mele” și câteva emoticoane. Nu l-am deschis, doar am citit notificarea. O fi un semn? Prea târziu, nu cred oricum în ele. Am învățat că e mai bine să le ignori și să-ți continui drumul, să-ți vezi de treabă.

Așadar, aceastea fiind spuse :

La revedere.

Cu multă dragoste,

Bixa💙