Hei, ce faci? Esti bine? Eu am vizitat cateva rude, am fost l un botez, am fost in diferite locuri si am cunoscut diversi oameni. Vrei sa iti spun cum m-am simtit in momentul cand am vazut acel bebelus atat de frumos si curat prin simpla sa simplitate? Sau vrei sa iti spun ca am dansat si cat de bine m-am simtit, ca am facut poze si ca am fost filmata razand cu o pofta incat imi dadeau lacrimile de la atata ras?
…Si as putea sa-ti spun atat de multe lucruri pe care le-am simtit si le simt, dar nu pot. De ce? Pentru ca nu imi dai voie, nu ma lasi sa patrund in viata ta si preferi sa fii un simplu trecator in viata mea, sa treci pe langa mine. Te temi de foarte multe lucruri si totodata iti doresti multe, dar toate dorintele tale se contopesc intr-una singura : iubirea. Nu te judec, pentru ca stiu cum e sa-ti fie teama sa deschisi o usa la care cineva bate incet si timid. Stiu cum e sa plangi ca nu poti face ceva fara sa ranesti pe cineva, nemaitinand cont de tine, se ceea ce simti si de sufletul tau. Si sunt perfect constienta ca vei spune si vei crede ca nu esti tu, ca sunt doar eu. Poate asa e, pentru ca eu scriu ceea ce simti fara cenzura si acest lucru doare si nu te doare pe tine cum ma doare pe mine in momentul cand ma oglindesc in fiecarepiesa din oglinda mea, oglinda sufletului meu. Sunt mii de bucatele care incearca sa-si gaseasca continuarea langa cealalta, dar este nevoie de timp si de munca pentru a ajunge la rezultatul final : la oglinda mea. Nu stiu cine esti si nici nu stiu multe despre tine, dar nu inteleg cum ai reusit sa iti lasi amprenta asupra mea. Nu am vrut sa te cunosc de la inceput decat ca doi oameni care se vad si se saluta, cel mult se intreaba de sanatate si alte cateva intrebari lafel de timide. Te-am impins inca de la inceput cu un pas inapoi pentru a nu ajunge la mine. Nu vroiam sa te lasi sa pasesti pe drumuri inguste si periculoase si nici nu vroiam sa te las sa descshizi poarta spre un taram plin de neprevazut, dificil dar extraordinar de frumos. Acolo pe undeva ma gasesti pe mine, dar nu vroiam ca tu sa incerci doar din pura curozitate sau din provocare acest lucru si nimic mai mult. Ce am facut eu? Mi-am incalcat acest „nu” si ti-am dat cheia cu un singur scop : sa vad ce om esti si ceea ce doresti. Am riscat foarte mult cu aceasta decizie si m-am expus unor lucruri care stiam ca vor urma la scurt timp. Si cu toatea acestea am facut-o, ti-am dat o sansa pe care nici macar nu ai observat-o ca sansa, ci mai mult ca o curiozitate spre mister si spre o aventura. Stii care e diferenta dintre o poarta si un prag? Poarta e inchisa sau deschisa, are nevoie de cheie si de cineva care sa o deschida si sa o inchida. Pragul e mereu deschis si asteapta mereu pe cineva sa il treaca. Oare care esti tu si care sunt eu?
Ma uit pe cer si vad o multime de stele, dar cel mai mult imi atrage privirea luna. Stii ca esti prima persoana despre care scriu dupa atat de multi ani? Stii ca daca acum intorci spatele cuiva, mai tarziu e posibil sa nu mai fie langa tine in momentul cand vei decide sa o apuci pe partea cealalta ca era mai buna? Stii ca am lacrimi in ochi ori de cate ori ma gandesc la lucruri foarte simple, ca ma bucur si rad, zambest, visez si aberez in scenarii de o frumusete mare, dar foarte indepartata. Am lacrimi in ochi de o emotie care demult a adormit in mine, iar tu ai cam agitat un lac statator. Care e problema? Nu e vorba de apa curgatoare, ci despre un lac. Tot ceea ce se intampla ramane tot in acelasi loc, indiferet de forta, agresiune sau pura activitate. Asa ca ai grija ce alegi sa fii, cine alegi sa devi si ceea ce iti doresti sa ai.
Am asteptat cu mare drag apelul de la tine. Stiam ca ne auzim doar o singura data pe saptamana si habar nu ai cat apreciam acele cateva minute in care vorbeam si simteam ca doua brate ma cuprind si o voce ma face sa zambesc. Am asteptat chiar si cand ma pregateam sa merg la botez si ma uitam la telefon, la ora si tot nimic. A trecut uite o saptamana de cand nu am vorbit, dar stiu foarte bine de ce. Ti-am dat de ales indirect undeva acolo Sus ceea ce iti doresti sa faci pentru tine. Si stii ce raspuns am primit? Tacerea. Si tacerea e un raspuns, dar in cazul acesta reprezinta mult mai mult de atat. Ma bucur ca suntem la o oarecare distanta unul de celallat, ca nu ma poti vedea, nu ma poti atinge si nu ma poti invita la un dans. Acum, momentan, ma poti doar auzi, pentru ca tot ceea ce simt eu, absolut tot, comunic cu cineva. Un foarte bun prieten, cea mai importanta persoana care are grija de mine si are grija sa-mi calauzeasca pasii de atatia ani. Nu vrea sa ma lase la greau si are grija sa-mi aduca aminte sa nu uit de el. Ma asculta mereu, oricat si oricand. Imi ofera atata pace si dragoste si toate intrebarile mele primesc raspuns fara sa ii cer sa-mi raspunda neaparat. Oare de ce el face toate aceste lucruri? De ce nu oboseste cu o fata ca mine? L-am suparat de foarte multe ori si l-am dezamagit de si mai multe ori, si, cu toatea acestea, nu vrea sa plece de langa mine. Sta langa mine asa cum sta o tropta de un tanar copac care pe viitor va creste frumos si va da roade bune datorita acelei tropte.
Totul e ok pentru tine, totul decurge dupa placerile tale, planurile tale chiar si oamenii iti raspund asa cum vrei. Dar in toate aceste reusite uite ceva mic, dar foarte intepator : efectul bumerang.
Eu imi voi continua viata lafel ca pana acum, cu acest prieten langa mine si am grija sa nu uit sa Il rog sa nu ma lase sa rancezesc, ci sa cresc frumos si sanatos cu fiecare zi. Ca fiecare petala sa se deschida si ca fiecare strop de ploaie sa ma racoreasca. Nu am nevoie de nimic, ci traiesc cu toate cele ce le am, pentru ca am primit cu mult peste masura in care am cerut, as fi meritat si as putea cere.
Daca as fi un trandafir, as alege sa fiu unul alb, caci rosul sau alta culoare nu pot fi o panza pentru inceput. As vrea sa cresc cu cati mai multi spini pe spinarea mea, ca nu oricine sa ma poata atinge. As vrea sa mangaie soarele ca sa aibe grija sa imi coloreze petalele ca un nesfarsit curcubeu si sa vina stopii de ploaie sa patrunda in adancul meu si sa curete totul, lasand prospetime si reimprospatare. Acesti stropi sa streaga tot ceea ce imi pateaza panza petalelor mele albe si sa ma lase sa o iau de la inceput. Fluturii sa imi vorbeasca de celelalte flori, sa stam sa impartasim diverse lucruri, iar albinele sa vina sa ma ajute sa ma imbogatesc. O bogatie grea dar frumoasa, cea sufleteasca.
De unde ideea cu trandafirul? Cea cu poarta? Dar cea cu pragul? Habar nu am, scriu ceea ce ochi vad, ceea ce sufletul simte si ceea ce mainile primesc comanda sa scrie.
Dar sa revin la tine…dragul meu? Iti pot spune asa? Nu cred, dar totusi indrasnesc sa o fac. Daca ai citi aceste randuri, daca ai fi citit acea lunga scrisoare pe care am scris-o pentru tine la ora 2:00 dimineata-noaptea, luni, 8 iulie. Daca ai auzit ceea ce am de spus, ceea ce simt si ceea ce as dori pentru tine si ceea ce am simtit datorita tie, te-ai inspaimanta. Probabil de aceea lucrurile nu merg, pentru ca esti un trecator care daca s-asperiat de cevaanume mareste pasul sa mearga mai departe. Nu te judec si ma abtin foarte mult sa o fac, dar suntem diferiti si totusi despre ce vorbim aici? Nu ma intereseaza cati oameni vor citi acest articol, cati vor rade, cati vor intelege ceva si cati vor crede ca fata asta e atat de indragostita ca abereaza si e in palatul ei decristal. Nu ma intereseaza. De ce? Pentru ca ceea ce scriu scriu din mine si am reprezinta mai mult de 100% pentru ca nu sunt doar cuvinte sau emotii, ci mult mai mult de atat. Vreau doar sa-ti scriu, desi tot ceea ce am scris si cate voi mai scrie nu vor ajunge la tine, destinatie necunoscuta, nu? Ei bine, Dumnezeu stie ceea ce va urma, eu nu pot decat sa astept si sa traiesc fiecare clipa ce o primesc in dar. Restul? Ce faci cu restul!? Neah, nu multumesc frumos, altcineva se ocupa de asta. Eu sunt prea ocupata cu propriile trairi si noile capitole ce vor urma a fi scrise in romanul meu personal, al vietii mele.
Fiecare roman e diferit, al tau cum se numeste?
Cu multa dragoste,
Bixa♥
Bixa <3 